La mulți ani 2026
UBQT Sports Club
Mesaj principal
Începem noul an cu multă energie și cu înscrierile deschise pentru toate grupele de antrenament. Ne dorim ca fiecare membru al comunității noastre să își poată continua antrenamentele – fie că vorbim despre înot, tenis, fotbal sau alte activități – să rămână activ și să se bucure de facilitățile clubului pe tot parcursul anului.
Despre noile tarife
Contextul economic actual, cu creșteri de costuri la utilități și servicii, ne-a obligat să ajustăm tarifele, astfel încât să putem menține calitatea antrenamentelor și a facilităților. Am făcut însă tot posibilul ca noile prețuri să rămână accesibile pentru toți membrii, indiferent de activitate.
Opțiuni pentru toată lumea
Am gândit mai multe tipuri de abonamente și intervale orare, pentru ca fiecare să își poată găsi o variantă potrivită de antrenament, indiferent de program sau nivel. Fie că vrei să lucrezi pe tehnică, performanță, recreere sau relaxare, avem opțiuni pentru tine.
Înscrieri deschise pentru toate activitățile
Înscrierile pentru cursuri și închirieri sunt acum deschise pentru înot, tenis, fotbal, aqua gym și alte activități. Locurile se ocupă în ordinea rezervărilor, așa că te încurajez să alegi serviciul potrivit pentru tine și să ții pasul cu disciplina și buna dispoziție!
Urări de An Nou
Îți dorim un An Nou plin de sănătate, bucurii și realizări, alături de cei dragi. La mulți ani și ne vedem la club!
Informații generale pentru toți membrii
La UBQT Sports Club, toate serviciile se rezervă prin același sistem online de programări, disponibil non-stop. Indiferent că doriți o lecție privată sau de grup, o închiriere de teren sau o sesiune de aqua gym, fiecare își poate organiza antrenamentele după propriul program.
Cum faci o programare
- Intri pe ubqt-splice.com/programari
- Alegi serviciul dorit din liste: lecție de tenis, lecție de înot, închiriere teren, aqua gym sau alte activități
- Selectezi data și ora din calendar
- Completezi datele de contact
- Confirmi rezervarea
Adeverință medicală
Pentru activitățile de înot (cursuri, aqua gym, alte sesiuni în bazin), este necesară o adeverință medicală emisă o dată pe an de medicul de familie sau medicul curant, care să ateste că sunteți apt pentru efort fizic și că nu sunteți în evidență cu boli dermatologice sau alte afecțiuni contagioase.
Program și organizare
Programul general al clubului este, în principiu, între 9:00 și 23:00, variabil în funcție de fiecare activitate. Pentru înot, sesiunile se desfășoară în timpul săptămânii în principal între 15:00 și 20:00, iar în weekend între 9:00 și 17:00. Tenis și alte activități au orare specifice în funcție de sloturile disponibile în platforma de programări.
Servicii disponibile
La UBQT găsești:
- Tenis: lecții private și de grup, închiriere terenuri
- Înot: cursuri pentru copii și adulți, lecții private și de grup, sesiuni de relaxare
- Fotbal: închiriere terenuri, meciuri și activități organizate
- Aqua Gym: sesiuni pentru adulți, cu accent pe fitness, mobilitate și relaxare
- Alte activități recreative: evenimente și programe personalizate
Contact și suport
Dacă ai întrebări despre alegerea serviciului potrivit sau despre orice alt aspect, suntem aici să tă ajutăm. Poți să ne contactezi prin:
- Telefon: +40 723 948 876
- Adresă: Str. Tenisului 321, Ulmi, Giurgiu, România
- Email: office@ubqt-splice.com
Rezervările sunt centralizate exclusiv în platforma online de programare, ceea ce ne asigură că fiecare slot este bine organizat și nicio activitate nu este supraprogramată. Mulțumim că sprijiniți UBQT Sports Club!